Apar noi detalii în cazul tragediei care a avut loc noaptea trecută la o stână din Perișoru. Un bărbat de 56 de ani, cioban la stâna respectivă, și-a pierdut viața, după ce vagonul de tractor în care dormea a fost cuprins de flăcări. Tragedia s-a petrecut la o stână de pe izlaz, iar bărbatul nu a mai reușit să iasă la timp din vagon. Astfel, acesta a murit carbonizat. Bărbatul era originar din Rădăuți, județul Suceava.

Surse din anchetă au precizat că un coleg al bărbatului a fost cel care a văzut că vagonul a fost cuprins de flăcări și l-a anunțat imediat pe propietarul stânei. Acesta din urmă este și cel care a alertat salvatorii.

Pompierii militari au ajuns de urgență la fața locului, însă nu au mai putut face nimic pentru a îl salva pe bărbat.

Ajunși la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pompierii militari au lichidat incendiul. Din nefericire, în interiorul containerului-vagon a fost găsită o victimă de sex masculin în vârstă de 56 de ani carbonizată”, a declarat Mirela Vasile, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Călărași, pentru Canal Sud.

Între timp, polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să afle cum s-a putut petrece o astfel de tragedie.

Incendiul a fost stins de lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere din culpă și ucidere din culpă”, a precizat Bianca Ghiveci, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași.

Totodată, surse judiciare au precizat pentru Canal Sud că informațiile preliminare arată că incendiul a izbucnit de la o țigară uitată aprinsă de bărbatul decedat.