În urmă cu doi ani de zile, pe 16 decembrie 2021, Consiliul Local al comunei Perișoru adopta „Regulamentul pentru creșterea transparenței activității Primarului comunei Perișoru, aparatului de specialitate al Primarului comunei Perișoru, Consiliului Local al Comunei Perișoru și Primăriei Perișoru”. Printre altele, acest regulament prevede faptul că ședințele Consiliului Local trebuie transmise live pe site-ul instituției, iar apoi înregistrările vor fi arhivate pe același site pentru a putea fi urmărite de cetățeni oricând doresc.
Această prevedere din regulament nu este respectată, astfel că am încercat să aflu de ce Primăria comunei Perișoru nu a făcut niciun demers în acest sens.


O primă solicitare referitoare la acest subiect am făcut-o pe 7 octombrie 2022, la aproape un an de la adoptarea regulamentului. Am întrebat atunci când va fi pus în aplicare regulamentul, astfel încât să putem urmări ședințele Consiliului Local online.
Răspunsul Primăriei a venit 10 zile mai târziu, pe 17 octombrie 2022. Reprezentanții instituției transmiteau atunci că ședințele nu sunt transmise live și nu pot fi urmărite înregistrările, deoarece „dotarea actuală pentru vizionare live/înregistrare nu permite efectuarea transmiterii în direct sau punerea la dispoziție a unor înregistrări pe site-ul UAT Perișoru”.
O nouă solicitare, același răspuns
Pentru că în continuare ședințele nu sunt transmise live și înregistrate, am trimis o nouă solicitare către Primărie, luna aceasta, pe 17 decembrie 2023. Am întrebat conducerea Primăriei de ce timp de un an nu au achiziționat echipamente necesare pentru transmiterea live și înregistrarea ședințelor, precum și când au de gând să pună în aplicare regulamentul adoptat de consilierii locali în urmă cu doi ani.
Ieri, pe 27 decembrie, am primit și răspunsul. Reprezentanții Primăriei transmit că achiziționarea echipamentelor nu este o urgență și invocă măsurile fiscale impuse de Guvern în ultimele luni, deși regulamentul este adoptat de doi ani de zile: „vă precizăm că ședințele Consiliului Local Perișoru sunt publice, iar în ceea ce privește transmiterea în direct a acestora, vă aducem la cunoștință că până în prezent nu există dotarea necesară, iar achiziția acestor dispozitive nu reprezintă o urgență, având în vedere dispozițiile legale actuale care nu prevăd astfel de cheltuieli”, transmit reprezentanții Primăriei comunei Perișoru.
