Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Veștea, a semnat ieri, alături de primarii din mai multe localități din țară, 49 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Valoarea totală a acestora este de 437.531.134,65 de lei.
Printre cele aproape 50 de contracte s-a numărat și unul referitor la comuna Perișoru. Este vorba despre contractul pentru finanțarea proiectului „Extindere rețea de canalizare în comuna Perișoru, județul Călărași”. Valoarea acestuia este de 30 de milioane de lei, iar la semnarea sa a participat și primarul comunei Perișoru, Cătălin Bucur.
Acum, urmează ca Primăria comunei Perișoru să lanseze licitația pentru execuția lucrărilor.

Vor fi alocați bani și de la bugetul local pentru acest proiect
De asemenea, potrivit indicatorilor tehnico-economici ai proiectului, reactualizați de Consiliul Local al comunei Perișoru în ședința din 23 februarie 2023, proiectul total are o valoare totală de 30.563.893,40 de lei, cu TVA. Pe lângă cei 30 de milioane de lei alocați de la bugetul de stat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, restul de 563.893,40 de lei sunt suportați de la bugetul local.

Reamintim că în primăvara acestui an, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) dădea undă verde pentru începerea acestui proiect. Potrivit deciziei de atunci a APM, prin acest proiect se dorește extinderea rețelei de canalizare pentru un număr total de 2.151 de persoane. La finalul lucrărilor, rețeaua de canalizare va deservi un număr de 5.200 de locuitori, potrivit aceluiași document.
Extinderea va avea loc pe 23 de străzi
Extinderea rețelei de canalizare va fi realizată pe o lungime de peste 25 de kilometri, urmând a fi montate 591 de cămine de vizitare și trei stații de pompare, se mai precizează în decizia etapei de încadrare a APM Călărași.
Lista străzilor pe care se vor realiza lucrări de extindere a rețelei de canalizare, precum și numărul de utilizatori de pe fiecare stradă, poate fi consultată în cele ce urmează:

Totodată, reamintim că nu este primul contract de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” semnat la nivelul comunei Perișoru. Pe 24 octombrie 2023, ministrul Adrian Veștea și primarul Cătălin Bucur semnau contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare străzi în sat Tudor Vladimirescu, comuna Perișoru, județul Călărași”. Valoare acestuia este de 9.431.268,05 de lei.
Pe același subiect:
