În luna octombrie a anului 2022, Primăria comunei Perișoru a achiziționat un ansamblu modular format din 14 containere metalice în care va funcționa viitoare capelă din satul Perișoru. Ansamblu a fost deja amplasat în curtea bisericii, iar pentru a afla mai multe detalii am trimis Primăriei o solicitare în baza Legii 544/2001.
Am solicitat Primăriei să ne transmită când va deveni funcțională viitoarea capelă. Reprezentanții instituției nu au oferit un răspuns clar, însă au precizat că imobilul din curtea bisericii va fi dat în folosință „imediat ce se vor putea realiza lucrări privind turnarea de beton pentru realizarea de alei pietonale (trotuar)”.
Totodată, în urma solicitării către Primărie am aflat că viitoarea capelă va fi racordată la toate utilitățile (apă, energie electrică etc.). De asemenea, aceasta va beneficia de următoarele dotări: mese, scaune, bucătărie cu minim de dotări, aragaz, frigider, chiuvetă, grup sanitar și două camere (capela).
Ansamblul modular format din cele 14 containere metalice, în care va funcționa capela, a fost cumpărat pe 17 octombrie 2022 și a costat 350.000 de lei, fără TVA. Firma de la care a fost achiziționat este Luka Agro Ceres SRL, o companie din Călărași.
