Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Călărași a transmis Primăriei comunei Perișoru un răspuns referitor la cele două proiecte de asfaltare a străzilor din Tudor Vladimirescu. Astfel, potrivit celor două decizii de încadrare ale APM Călărași, proiectele „Modernizare străzi în sat Tudor Vladimirescu, comuna Perișoru, Județul Călărași” și „Asfaltare și modernizare drumuri de interes local în sat Tudor Vladimirescu, comuna Perișoru, județul Călărași – 4 km” nu se supun evaluării impactului asupra mediului. Astfel, autoritățile locale pot demara celelalte demersuri pentru implementarea celor două obiective de investiții.
În ceea ce privește primul proiect, „Modernizare străzi în sat Tudor Vladimirescu, comuna Perișoru, Județul Călărași”, străzile care urmează să fie asfaltate sunt: Nicolae Bălcescu, Ion Creangă, I. C. Brătianu, Mihai Eminescu (tronson II), Mircea cel Bătrân, Alexandru Lăpușneanu și Mihail Sadoveanu.
De cealaltă parte, proiectul „Asfaltare și modernizare drumuri de interes local în sat Tudor Vladimirescu, comuna Perișoru, județul Călărași – 4 km” vizează asfaltarea străzilor Al. I. Cuza, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu, Mihai Eminescu (tronson I) și Tudor Arghezi.
Ambele proiecte au primit în această vară finanțare de la bugetul de stat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Totodată, străzile incluse în cele două obiective de investiții însumează peste 10 km.

De asemenea, în luna august, Primăria comunei Perișoru a achiziționat, prin cumpărare directă, servicii de topografie pentru cele două proiecte, servicii care au costat 19.260 de lei în total (fără TVA) și care au fost suportate de la bugetul local, potrivit unui răspuns oficial din partea Primăriei.
Mai multe informații referitoare la cele două decizii ale APM Călărași puteți obține de AICI și AICI.
