Primăria comunei Perișoru a achiziționat pe data de 18 octombrie, prin cumpărare directă, serviciile de elaborare a studiului geotehnic aferent proiectului „Montare cămine cu apometru pe rețeaua de apă potabilă a localității, comuna Perișoru, județul Călărași”. Contractul are o valoare de 15.000 de lei și a fost obținut de firma SC Geotech Stereda SRL.

Reamintim că Primăria Perișoru a atribuit la sfârșitul lunii septembrie contractul pentru montarea căminelor cu apometru. De această lucrare se va ocupa compania Alege Invest Construct SRL, iar valoarea investiției este de 2.496.197,41 de lei.  

Totodată, primăria a achiziționat și servicii de dirigenție de șantier necesare implementării acestui proiect. Astfel, lucrările vor fi monitorizare de SC Construct Grup SRL, companie care a raportat zero angajați în ultimii șapte ani. Pentru serviciile de dirigenție de șantier, SC Construct Grup SRL va primi 30.000 de lei.

Potrivit listafirme.ro, SC Geotech Stereda SRL, firma care va realiza studiul geotehnic pentru proiectul privind montarea căminelor cu apometru, a fost înființată în anul 2017, are sediul în municipiul Călărași și are ca obiect de activitate „alte lucrări speciale de construcții n.c.a.”.

Asociatul unic în cadrul companiei este Cirniciu Libera, în timp ce administrator este Cirniciu Costin Daniel. SC Geotech Stereda SRL nu a raportat până acum date financiare, aflându-se în primul an de activitate.