Magistrații Judecătoriei Călărași au dispus astăzi, 8 septembrie, prelungirea arestului la domiciliu cu 30 de zile pentru un bărbat din comuna Perișoru. Este vorba despre același individ pentru care magistrații Judecătoriei Călărași au emis și luna trecută un ordin de arestare la domiciliu.

Bărbatul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de „act sexual cu un minor”, iar perioada celor 30 de zile va începe pe data de 19 septembrie.

Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi. Dispune prelungirea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului T.V.M., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ”Act sexual cu un minor”, faptă prev. de art. 220 alin. 1 ?i alin. 4 lit. e) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 din C. pen., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19.09.2022 şi până la data de 18.10.2022, inclusiv. Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deținere. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Contestaţia se depune la Judecătoria Călăraşi. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08.09.2022.”, se arată în soluția pe scurt a magistraților.

Așa cum menționam anterior, bărbatul se afla deja în arest la domiciliu, după ce pe 12 august magistrații Judecătoriei Călărași au înlocuit măsura controlului judiciar luată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași cu cea a arestării la domiciliu.

Înlocuieşte măsura controlului judiciar luată prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, nr. 1373/P/2022 din data de 12.08.2022, faţă de inculpatul T.V.M., cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile. În baza art. 221 alin. 1 C.pr.pen., impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul locuinţă din comuna Perișoru, satul Perișoru, (…) În baza art. 221 alin. 2 C.pr.pen., pe durata arestului la domiciliu inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acestuia, cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii şi experţii, precum şi cu alte persoane stabilite de organul judiciar. În baza art. 221 alin. 4 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, conform art. 275 C.p.p. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Marin Maria, în cuantum de 313 lei va fi avansat către Baroul Călăraşi din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 12.08.2022”, se preciza în decizia din 12 august a Judecătoriei Călărași.

Pe același subiect:

Un bărbat din Perișoru a fost ARESTAT la domiciliu pentru 30 de zile

Foto: Pexels